Toate neputinţele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristeţe.Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalţi.
Nu existăm decât pentru duşmanii noştri şi pentru câţiva prieteni care nu ne iubesc.
Când visează omul nu se îndoieşte niciodată.
Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realităţii în irealitate.
Să fii, din lipsă de cuvinte, mai prejos de tine însuţi, să nu găseşti cuvinte pentru ceea ce eşti, potrivite cu ceea ce trăieşti sau înduri, să trăieşti mereu mai prejos de propria-ţi realitate.
Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi cei care l-au găsit fără să-l caute.
Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ştearsă.
Nu, nu sunt fericit şi probabil că n-am să fiu niciodată. Ăsta-i adevărul! Există şi oameni inapţi de a gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decât un cuvânt rece, înscris în dicţionar la litera cuvenită. Incontestabil că eu fac parte din această categorie.
Nu trebuie sa vrei nimic altceva decat nimicul care e in tine.
A fi sau a nu fi? Nici una nici alta.
Lacrimi şi sfinţi
Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i întelege. Înveţi prin ei că nu mai ai ce pierde.
Viaţa nu este decât o absurditate ...legala. Permisă. Acceptată.
Dar tot nu ne putem înăbuşi un strigăt de revoltă, tunăm şi fulgerăm mai departe, pentru orice şi pentru nimic: automatism lamentabil, care explică de ce suntem cu toţii nişte Luceferi de duzină.
Ispita de a exista
Mă atrag lucrurile care n-au şansa să se-mplinească ori să dainuie.
Îmi este călăuză oricine-i mai nebun decat mine.
Singura scuză a lui dumnezeu e că nu există.
Amurgul gândurilor
Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei.
Absolutul e un stadiu crepuscular al voinţei, o stare de foame istovitoare.
Absurditatea este insomnia unei erori, eşuarea dramatică a unui paradox.
Activitatea politică e o ispăşire inconştientă.
Adevărul este o eroare exilată în eternitate.
Amărăciunea este o muzică alterată de vulgaritate.
Ameţeala este simptomul specific al depăşirii unei condiţii fireşti şi al imposibilităţii de a mai împărtăşi poziţia fizică legată de ea.
Antropologia e un amestec de zoologie şi psihiatrie.
Blestemul este o provocare nemăsurată şi el creşte în tărie cu cît se îndreaptă înspre nemăsurat.
Boala este modul în care moartea iubeşte viaţa, iar individul teatrul acestei slăbiciuni.
Bucuria e reflexul psihic al purei existenţe - al unei existenţe ce nu‑i capabilă decît de ea însăşi.
Castitatea este un refuz al cunoaşterii.
O catedrală e maximum de sensibil al ceţii. Negură solidificată.
Ceaţa e neurastenia aerului.
Fiece clipă este o groapă, neîndestulător de adâncă.
Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei.
Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu.
Divinitatea este ipostaza abstractă şi impersonală a lui Dumnezeu.
Dragostea este sfinţenie plus sexualitate.
Suspinul e spaţiul ideal al respiraţiei.
Timiditatea este un dispreţ instinctiv al vieţii.
Timpul este un surogat metafizic al mării.
Permeabilă demoniei, tristeţea este ruina indirectă a moralei.
Trupul e un zăcământ de zădărnicie, în care mucegăieşte gândul nemuririi.
Veşnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o formă pretenţioasă, prin care îşi mulţumesc un gust trecător de nonviaţă.
Viaţa este ceea ce aş fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului.
Vulgaritatea este o cale de purificare egală extazului - cu condiţia să fie suferinţă.
A suferi e modul de a fi activ fără să faci ceva.
Spiritul este materie ridicată la rangul de suferinţă.
Sublimul e o criză temporală a eternităţii.
Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi.
Plictiseala e senzaţia bolnăvicios de clară a timpului ce te aşteaptă, în care trebuie să trăieşti şi cu care n‑ai ce să faci.
Profeţia este actualitatea viitorului.
Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei.
Religios e acel ce se poate lipsi de credinţă, dar nu de Dumnezeu.
Remuşcarea este forma etică a regretului.
Sfinţenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalităţii.
Parfumul e istoria unei flori.
Paloarea e culoarea ce‑o ia gîndirea pe faţa omenească.
Parcurile sunt deşerturi pozitive.
Păcatul este expresia religioasă a remuşcării.
Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vieţii.
Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acordă celui atins atribute de geniu, fără suportul talentului.
Nefericirea este starea poetică prin excelenţă.
Omul e un animal care se vede trăind.
Pe culmile disperării
Creaţia este o salvare temporară din ghearele morţii.
În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.
Graţia este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atracţiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viaţă, ale tendinţelor ei negative.
Iubirea este o formă de comuniune şi de intimitate.
Munca este negaţia eternităţii.
Suferinţa este o cale de separare, de disociere, este o forţă centrifugală ce te detaşează de sâmburele vieţii, de centrul de atracţie al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire şi intimitate.
